Despre noi

Istoria

American Language Center a fost fondat în 1998 ca subdiviziune a Consiliilor Americane pentru învățământ internațional. În prezent avem peste 20 ani de experiență în domeniul predării limbii engleze și peste 14,000 de absolvenți. Avem cursuri de engleză, română și rusă cu toate nivelele de la începători(A0) până la foarte avansat(C2). Pe lângă cursurile de engleză generală oferim și cursuri pentru teste precum TOEFL, Cambrdige, BAC, IELTS și SAT. De asemenea oferim și cursuri corporative pentru companii din Republica Moldova din diverse domenii. Toate cursurile noastre sunt aprobate în concordanță cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării. Pe lângă limbi străine avem și o bibliotecă cu cărți în engleză pentru a încuraja lectura în rândul studenților noștri, de asemenea pentru a construi o comunitate activă și prietenoasă organizăm evenimente cum ar fi  discuție cu nativi, Movie Night, Spelling Bee și altele activități care ne ajută să fim mai aproape de voi. 

Viziunea

Lumea de astăzi este mai schimbătoare, interdependentă și mai interculturală decât oricând. American Language Center pregătește studenții să devină cetățeni globali, capabili să se angajeze în provocările mondiale și să-și conducă viața sigur și liber prin intermediul  comunicării în una din cele mai populare  limbi străine. 

De ce?

Cunoașterea limbii engleze este esențială pentru accesul la fondul informațional global, având în vedere că acesta este în permanentă creștere. Astfel, cunoscând engleza, devenim parte a unei comunități internaționale. 

Misinunea

Scopul nostru este de a oferi cursuri de calitate, livrate de profesori calificați cu experiență dobândită de-a lungul anilor. Ne dorim să mărim rețeaua de oameni care vor să se aprofundeze în studierea acestei limbi, drept urmare, conectându-ne împreună la rețeaua mondială. 

Echipa noastră de profesori

Maria Strelețcaia

Licențiat în științe umanistice, Limba și Literatura Engleză, Grad didactic II, profesor in instituţia de învăţământ secundar general 2012-prezent
Dorina Calinovscaia

Licențiat în predarea limbii engleze, Certificat Cambridge în predarea limbii engleze vorbitorilor de limbi străine CELTA
Arcadie Cvasniuc

Licențiat în limbi străine (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași), profesor de engleză de 18 ani
Tatiana Bîrzoi

Licențiat și Máster în Limbi Străine (Universitatea de Stat din Moldova)
Svetlana Apachiță

Máster în engleza Filologie, Studii de doctorat in metodologia limbii straine, Lector universitar la Academia de Studii Economice
Diana Savciuc

Licențiat în limbi străine rusa și engleza și Máster în limba engleză (Universitatea Liberă Internațională din Moldova), Profesori de cursuri avia în engleză
Vera Tabureanu

Curs "Construirea abilităților de predare prin intermediul web-ului" (Universitatea Oregon, Statele Unite) Máster în filologie engleză (Universitatea de Stat din Moldova)
Daria Diordienco

Master în filologie, limbi moderne și clasice. Experiență în predarea limbii engleze și române
Valeria Guivan

Licențiat și Máster în Managementul Educațional la Universitatea Ion Creangă, profesor universitar 1998-prezent
Ana Corcimaru

Tatiana Țeplic

Licențiat în limbi străine la Universitatea de Stat din Moldova
Jana Poleacov

Licențiat la Universitatea Pedagogică Ismail, Ucraina. Profesor de engleză la Universitatea Slavonă 1997-2018
Ludmila Dodul

Licențiat în limbi și literatura străină (Universitatea de Stat din Moldova)
Carolina Andronic

Licențiat și Master în limba engleză/germană (Universitatea de Stat din Moldova), Studii post universitare în pedagogie (Academia de Studii Economice din Moldova), Certificat CELTA 2018
Aliona Ixari

Licențiat în predarea limbii engleze și franceze (Universitatea Pedagogică de Stat „A. Russo” din Bălţi), Doctor în pedagogie (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”) cu titlu de conferențiar universitar în – Pedagogie Profesională.
Alina Legcobit

Licențiat în limbi străine Engleza, Master in pedagogie (Institutul de Studii Educaționale, 2007), Alumni de schimb internațional (SUSI 2018), Profesor de limbă engleză și rusă.
Natalia Alhazov

Doctor în limba engleză (Limbi germane), programul Fulbright din SUA Instructor de limba engleză cu ALC de la începutul anului 2000, 20+ de ani de predare universitară

Echipa noastră administrativă

Svetlana Constantinov

Contabil Asistent
Elena Coganovschi

Manager Recepție
Elliott Estebo

Country Director American Councils Moldova
Corneliu Iarincovschi

Director executiv American Councils Moldova
Tatiana Lungu

Contabil Șef
Mihai Florea

Manager Asistent
Mircea Niță

Specialist în Marketing
Rozanna Odabașean

Asistent executiv